A fost odata aici
A fost o mama singura
Pe fata ei sunt riduri de senile
Urme de gloante si expadrile
Se taraste pentru fiecare colt de paine
O doare fiecare colt de caine
Si strange din dinti zambeste si iarta
E bolnava
Copii ei se sting pe barricade
Si plange munceste nu doarme
Priveste la fiul cel mare
Cazut in ignoranta fricii
Paraseste cuibul furnicii
Cianura se revarsa peste blocuri
Satul asta are arme si barloguri
Varcolacii se asmut
Ei tipa tare si tu esti mut
joi, 6 august 2009
Ultima vara
1.Stau in banca mea
Ultima banca de la perete
Creta zgarie tabla
Ruginita de vreme
E ultima mea lectie
Ultima sesiune de corectie
Emotii se sting drenate de timp
Ma pregatesc de ultima vara
Ultimul strigat inainte de cosmos
Creionul e ros
Ii cresc spini de metal
Sunetul ma sedeaza mental
E ultima vara, ultimul august letal.
2. Pasesc spre paduri din sifonier
Las prada elastic si frunze de eden
Melancolic mai sorb un strop de bronz
Plumbul lui Bacovia se metamorfozeaza in cosmos
Ma trage viata
Canta greieri
Mor greieri
Soldatii cand rapusi de ispite
Isi vand armele pe trupuri insipide
Am o foaie in fata
imi zambeste patetic
B.A.C-batranii ataca copii.
Ultima banca de la perete
Creta zgarie tabla
Ruginita de vreme
E ultima mea lectie
Ultima sesiune de corectie
Emotii se sting drenate de timp
Ma pregatesc de ultima vara
Ultimul strigat inainte de cosmos
Creionul e ros
Ii cresc spini de metal
Sunetul ma sedeaza mental
E ultima vara, ultimul august letal.
2. Pasesc spre paduri din sifonier
Las prada elastic si frunze de eden
Melancolic mai sorb un strop de bronz
Plumbul lui Bacovia se metamorfozeaza in cosmos
Ma trage viata
Canta greieri
Mor greieri
Soldatii cand rapusi de ispite
Isi vand armele pe trupuri insipide
Am o foaie in fata
imi zambeste patetic
B.A.C-batranii ataca copii.
luni, 20 iulie 2009
Partaj
A fost odata nu ca niciodata o domnisoara,o fata destul de comuna de altfel,mare devoratoare de celebra “telenovela romaneasca” si apoi de mult prea mult “sex in the city”.aparent ea nu o ardea deloc in trend,bine ca statului de a fi inrudita cu domnisoara S.,nu este chiar placut auzului fin al acestor tip de dame bine.
Aceasta domnisoara avea o dilemma sentimentala,fie sa ravneasca la domnul K,fie sa ramana la umilul ei partener ,instalatorul.Nici unul nu era de lepadat.Instalatorul,un inapoiat mintal,care o intretinea,ii cumpara rujuri si dresuri de la bacanie,cateodata ii dadea bani si de tampoane cand ea baga mana prea adanc in buzunar si bugetul se sfarsea cu mult inainte de jumatatea lunii.
De ceva vreme a pus ochii pe domnul K.,distins avocat,situatie destul de rentabila,tocmai pe gustul domnisoarei.Ce ar putea sa faca ea acum cand fluturii izbeau frenetic peretii abdomenului,inima bufnea daca o intepai doar cu un ac si imaginatia…ahhh…cu imaginatia era cel mai greu de trait.Ea isi dorea noptii pasionale,pline de inspiratie…desuuri fine care sa-I acopere corpul stramb de cat a calcat peste el trenul vietii.Ii era greu insa sa obtina toate acestea cu instalatorul.Ce ii putea oferii bietul de el.Nici prin cap nu ii trecea ce sentimente nutreste tanara lui consoarta fata de un domn atat de bine clasat.
Ehe…si de ar fi stiu sarmanul domnul K.,ce urma sa il astepte.Dar cine s-a gandit ca domnul K. nu isi dorea asta de multa vreme.Poate ca dansul vroia sa scape de scorpia de nevasta’sa care ii facuse o mie de probleme din cauza “prescriselor”.
Domnisoara si instalatorul aveau pe numele lor o motocicleta veche.Motiv mai bun ca acesta pentru ca ea sa intre in contact cu domnul K. nici ca ar fi existat.Intr-o dimineata se prezinta la el la birou.Imbaracata bine,cu tatele pe afara,nimic nou sub soare,am mai vazut noi trucul asta,nu putem spune ca nu este eficient,insa nici telenovela romaneasca nu il mai foloseste ,dar tu…ehe viata cu instalatorul dauneaza grav sanatatii..mentale.
-Cu ce te pot ajuta…spuse calm domnul K,privind cu ochii ca doua cepe catre decolteul adanc al domnisorei.Iar noi toti am crezut ca nu mai merge.Eh uite ca merge si inca foarte bine.
-Am o problema,doresc sa inchei relatia mea actuala dar ma impiedica motocicleta,este o motocicleta veche nu o sa scot multi bani de pe urma ei,insa sunt banii mei si nu pot renunta la lupta atat de usor.
-Bineinteles domnisoara,luati loc,am sa va ajut,aceasta este datoria mea,sa va ajut!
Domnisoara a zambit,apoi a zambit si domnul K.,era fericit in mica lui iluzie,gasise o portita pe care avea sa evadeze cu tot elanul si sa muste glorios din aceasta libertate mult dorita.Domnisoara il intelegea,era supusa,tacuta,tot ce isi poate dorii un barbat…atragatoare, constanta…pe cand doamna K.,facea nazuri ,era egoista,ridica tonul la fiecare cuvand care nu ii convenea.
Timp de o vreme si-au zambit subtil,apoi zambetele au fost din ce in ce mai evidente.S-a terminat procesul,domnul K.,a fost foarte eficient,domnisoara a castigat chiar 75% din valoarea motocicletei,in timp ce la lasat pe bietul instalator si cu ochii in soare si fara bani.Dar cine suntem noi sa-I judecam ,cand dragostea nutrita unul fata de celalat facea pamantul sa se invarta.Acum urma partea cea mai grea.Cum ii spunem doamnei K.?
A urmat un plan usor,o mica diversiune,o amagire de moment in care domnul K. a facut-o sa se simta ca in primii ani ai casniciei lor.Au retrait pentru o perioada acea dulceata a primelor zile,apoi a primelor luni…cand totul inceteaza sa se imparta la doi… si totusi era o iluzie.Un plan bine pus la punct.Libertate sau demnitate?
Intr-o zi pe cand perioada declinului incepuse de ceva vreme doamna K a rabufnit,si-a descarcat tot ce avea pe suflet ca si un canal ce parca refula.Erau multe lucruri stricate acolo,lucruri care nu se mai lipeau nici macar cu “picatura”.A marturisit ca stia de domnisoara,ca nu mai putea convietui in situatia de fata si ca da…divorteaza.
El a privit-o lung…stia…nu se astepta ca sa fie ea aceea care face primul pas,intotdeauna a crezut-o dependenta de confortul casniciiei perfecte care trona ca imagine peste casa lor in fata vecinilor.Dar surpriza,ea si-a cerut dreptul.Am spune noi, din nou rautaciosi.Insa cred ca ea a simtit briza de pe malul marii din privirea lui.A stiut ca acolo undeva el isi doreste sa merga descult pe mal in timp ce valuri se sparg calm de glezna lui.Si a plecat… a luat cu el un pian si o valiza mica, doar atat.
S-a mai intors odata..a stat doua saptamani si a plecat din nou.
Bulimica ma tinut la curent cu tot sirul povestii.Nu mi-as fi dorit sa o stiu.Desi o detestam din suflet pe doamna K.,partajul este cel mai greu obstacol al unei relatii.
Ce dau eu ce vrei tu..asta este al meu,asta al tau, si sigur mai mult de jumatate le-am cumparat impreuna.Imi place si mie si in aceasi masura iti place si tie.Dar ce ii place domnisoarei,am stat mult si m-am gandit.Si adevaru este ca Nimic. Un mare nimic,aceste pitipoance se hranesc cu dorinta de a avea,nu conteaza ce ,nu conteaza cum,trebuie sa aibe cu orice pret.Instalatorul pionul de sacrificiu,ramne doritorul care nu are niciodata, iar domnul si doamna K. reprezinta mediana ,cei care oscileaza intre a avea si a pierde mai tot timpul.Cu timpul insa,ea vrea mai mult si mai mult,pana cand clacheaza.Se trezeste undeva la 30 de ani, intr-o bodega, band bautura procentuala ca si mod de a se intretine.Iar in urma nu mai ramne decat un pian.Uitat intr-un colt,plin de praf,obtinut cu mare incapatanare desi talentul musical lasa mult de dorit.Dar de ce sa nu ai tu pianul?Ultimul dram de demninate,pianul si apoi…
Divort.
Aceasta domnisoara avea o dilemma sentimentala,fie sa ravneasca la domnul K,fie sa ramana la umilul ei partener ,instalatorul.Nici unul nu era de lepadat.Instalatorul,un inapoiat mintal,care o intretinea,ii cumpara rujuri si dresuri de la bacanie,cateodata ii dadea bani si de tampoane cand ea baga mana prea adanc in buzunar si bugetul se sfarsea cu mult inainte de jumatatea lunii.
De ceva vreme a pus ochii pe domnul K.,distins avocat,situatie destul de rentabila,tocmai pe gustul domnisoarei.Ce ar putea sa faca ea acum cand fluturii izbeau frenetic peretii abdomenului,inima bufnea daca o intepai doar cu un ac si imaginatia…ahhh…cu imaginatia era cel mai greu de trait.Ea isi dorea noptii pasionale,pline de inspiratie…desuuri fine care sa-I acopere corpul stramb de cat a calcat peste el trenul vietii.Ii era greu insa sa obtina toate acestea cu instalatorul.Ce ii putea oferii bietul de el.Nici prin cap nu ii trecea ce sentimente nutreste tanara lui consoarta fata de un domn atat de bine clasat.
Ehe…si de ar fi stiu sarmanul domnul K.,ce urma sa il astepte.Dar cine s-a gandit ca domnul K. nu isi dorea asta de multa vreme.Poate ca dansul vroia sa scape de scorpia de nevasta’sa care ii facuse o mie de probleme din cauza “prescriselor”.
Domnisoara si instalatorul aveau pe numele lor o motocicleta veche.Motiv mai bun ca acesta pentru ca ea sa intre in contact cu domnul K. nici ca ar fi existat.Intr-o dimineata se prezinta la el la birou.Imbaracata bine,cu tatele pe afara,nimic nou sub soare,am mai vazut noi trucul asta,nu putem spune ca nu este eficient,insa nici telenovela romaneasca nu il mai foloseste ,dar tu…ehe viata cu instalatorul dauneaza grav sanatatii..mentale.
-Cu ce te pot ajuta…spuse calm domnul K,privind cu ochii ca doua cepe catre decolteul adanc al domnisorei.Iar noi toti am crezut ca nu mai merge.Eh uite ca merge si inca foarte bine.
-Am o problema,doresc sa inchei relatia mea actuala dar ma impiedica motocicleta,este o motocicleta veche nu o sa scot multi bani de pe urma ei,insa sunt banii mei si nu pot renunta la lupta atat de usor.
-Bineinteles domnisoara,luati loc,am sa va ajut,aceasta este datoria mea,sa va ajut!
Domnisoara a zambit,apoi a zambit si domnul K.,era fericit in mica lui iluzie,gasise o portita pe care avea sa evadeze cu tot elanul si sa muste glorios din aceasta libertate mult dorita.Domnisoara il intelegea,era supusa,tacuta,tot ce isi poate dorii un barbat…atragatoare, constanta…pe cand doamna K.,facea nazuri ,era egoista,ridica tonul la fiecare cuvand care nu ii convenea.
Timp de o vreme si-au zambit subtil,apoi zambetele au fost din ce in ce mai evidente.S-a terminat procesul,domnul K.,a fost foarte eficient,domnisoara a castigat chiar 75% din valoarea motocicletei,in timp ce la lasat pe bietul instalator si cu ochii in soare si fara bani.Dar cine suntem noi sa-I judecam ,cand dragostea nutrita unul fata de celalat facea pamantul sa se invarta.Acum urma partea cea mai grea.Cum ii spunem doamnei K.?
A urmat un plan usor,o mica diversiune,o amagire de moment in care domnul K. a facut-o sa se simta ca in primii ani ai casniciei lor.Au retrait pentru o perioada acea dulceata a primelor zile,apoi a primelor luni…cand totul inceteaza sa se imparta la doi… si totusi era o iluzie.Un plan bine pus la punct.Libertate sau demnitate?
Intr-o zi pe cand perioada declinului incepuse de ceva vreme doamna K a rabufnit,si-a descarcat tot ce avea pe suflet ca si un canal ce parca refula.Erau multe lucruri stricate acolo,lucruri care nu se mai lipeau nici macar cu “picatura”.A marturisit ca stia de domnisoara,ca nu mai putea convietui in situatia de fata si ca da…divorteaza.
El a privit-o lung…stia…nu se astepta ca sa fie ea aceea care face primul pas,intotdeauna a crezut-o dependenta de confortul casniciiei perfecte care trona ca imagine peste casa lor in fata vecinilor.Dar surpriza,ea si-a cerut dreptul.Am spune noi, din nou rautaciosi.Insa cred ca ea a simtit briza de pe malul marii din privirea lui.A stiut ca acolo undeva el isi doreste sa merga descult pe mal in timp ce valuri se sparg calm de glezna lui.Si a plecat… a luat cu el un pian si o valiza mica, doar atat.
S-a mai intors odata..a stat doua saptamani si a plecat din nou.
Bulimica ma tinut la curent cu tot sirul povestii.Nu mi-as fi dorit sa o stiu.Desi o detestam din suflet pe doamna K.,partajul este cel mai greu obstacol al unei relatii.
Ce dau eu ce vrei tu..asta este al meu,asta al tau, si sigur mai mult de jumatate le-am cumparat impreuna.Imi place si mie si in aceasi masura iti place si tie.Dar ce ii place domnisoarei,am stat mult si m-am gandit.Si adevaru este ca Nimic. Un mare nimic,aceste pitipoance se hranesc cu dorinta de a avea,nu conteaza ce ,nu conteaza cum,trebuie sa aibe cu orice pret.Instalatorul pionul de sacrificiu,ramne doritorul care nu are niciodata, iar domnul si doamna K. reprezinta mediana ,cei care oscileaza intre a avea si a pierde mai tot timpul.Cu timpul insa,ea vrea mai mult si mai mult,pana cand clacheaza.Se trezeste undeva la 30 de ani, intr-o bodega, band bautura procentuala ca si mod de a se intretine.Iar in urma nu mai ramne decat un pian.Uitat intr-un colt,plin de praf,obtinut cu mare incapatanare desi talentul musical lasa mult de dorit.Dar de ce sa nu ai tu pianul?Ultimul dram de demninate,pianul si apoi…
Divort.
marți, 7 iulie 2009
Tripp de fericire
Intr'o zi...cand picau norii din cer... caci era prea frig iar ingerii care mucesc cu ziua pentru a'si castiga painea...de fapt pentru a'si recastiga locul in rai...se incalzeau undeva intr'o taverna veche la o cana cu vin fiert...sti e greu sa te mentii pe linia de plutire cand e atat de frig...ingheata aripile si se scutura,la fel cum primavara se scutura petalele albe si roz...si mov...ah liliacul...ce mireasma.
Dar cat de frig era,imi inghetase nasul si in linistea gerului simteam inima...cum bate incet,apoi mai tare si din nou...incet...si deodata precum un ticait de ceasornic de epoca...s'a oprit si norii,au uitat sa mai cada...si ingerul ce se cuibarise in sufletul meu a tresarit,iar atunci m'am intrebat...oare timpul se opreste...de fapt el nu pleaca nicaieri nici nu fuge,nu respira,nu tanjeste...doar ca noi suntem prea grabiti ca sa mai auzim ticaitul incet si lent al timpului...atunci de ce suspinam dupa demult pierduta fericire...caci timpul sta pe loc si noi suntem cei care trecem cu nepasare peste clipe...momentele nu le putem cara in spate caci am decazut si aripile ne sunt grele si e frig...atat de frig...
Clipele...uitate atat de repede le denumim amintiri,le aruncam in albumul cu colturi rupte al memoriei si in cele din urma pierdem tot...pierdem timpul...si ramane vesnica intrebare..."daca as fi ales sa raman...sau daca...?"...dar uitam caci si uiarea are un nume...nepasare...si apoi cand simtim anii din ce in ce mai grei si nu ii mai putem duce...deschidem acel album cu pagini galbene si zambim ori ni se umezeste privirea de regrete...caci nepasarea are un cusur...regretul...
Din prea multe regrete adunate de'a lungul vremii uitam sa ascultam bataia inimi...si trecem...alergam mult prea repede prin negura.Oare nu ar fi mai simplu sa realizam k un moment in timp nu moare ramane vestnic acolo blocat?...Da...daca noi stam pe o banca atunci cand petalele florilor cad agale si soarele,de mai, vesteste calduri toropitoare...oricate secunde ...ore...ori ani ar trece noi doi ramanem vestnic la fel pe acea banca...
Pe acelasi raft e situata si fericirea...acolo undeva in lungul meu drum...nu al timpului pentru ca el a ramas pe loc...am fost fericita oricat de frig sau cald ar fi fost...orice anotimp sau ora din zi ori din neagra noapte...eu am fost fericita si acolo am sa pastrez mereu acelasi sentiment...
In ziua cand ingerii au obosit sa mai fuga prin timp si si'au inaltat aripile catre nori si la fel ii sustin si astazi...si asa vor face la nesfarsit pentru ca au inteles ca raiul este acolo unde il gasesti tu in drumul tau catre apogeu...si poate ca raiul este de fapt acea fragila clipa de fericire...opreste'te din fuga ta si setea de cautare a absolutului...el este acolo unde l'ai lasat..la fiecare popas din drumul tau pe care l'ai uitat...in fiecare om de care nu ti'a pasat...in fiecare zambet sau picatura de ploaie...este acolo unde timpul se opreste...
Dar cat de frig era,imi inghetase nasul si in linistea gerului simteam inima...cum bate incet,apoi mai tare si din nou...incet...si deodata precum un ticait de ceasornic de epoca...s'a oprit si norii,au uitat sa mai cada...si ingerul ce se cuibarise in sufletul meu a tresarit,iar atunci m'am intrebat...oare timpul se opreste...de fapt el nu pleaca nicaieri nici nu fuge,nu respira,nu tanjeste...doar ca noi suntem prea grabiti ca sa mai auzim ticaitul incet si lent al timpului...atunci de ce suspinam dupa demult pierduta fericire...caci timpul sta pe loc si noi suntem cei care trecem cu nepasare peste clipe...momentele nu le putem cara in spate caci am decazut si aripile ne sunt grele si e frig...atat de frig...
Clipele...uitate atat de repede le denumim amintiri,le aruncam in albumul cu colturi rupte al memoriei si in cele din urma pierdem tot...pierdem timpul...si ramane vesnica intrebare..."daca as fi ales sa raman...sau daca...?"...dar uitam caci si uiarea are un nume...nepasare...si apoi cand simtim anii din ce in ce mai grei si nu ii mai putem duce...deschidem acel album cu pagini galbene si zambim ori ni se umezeste privirea de regrete...caci nepasarea are un cusur...regretul...
Din prea multe regrete adunate de'a lungul vremii uitam sa ascultam bataia inimi...si trecem...alergam mult prea repede prin negura.Oare nu ar fi mai simplu sa realizam k un moment in timp nu moare ramane vestnic acolo blocat?...Da...daca noi stam pe o banca atunci cand petalele florilor cad agale si soarele,de mai, vesteste calduri toropitoare...oricate secunde ...ore...ori ani ar trece noi doi ramanem vestnic la fel pe acea banca...
Pe acelasi raft e situata si fericirea...acolo undeva in lungul meu drum...nu al timpului pentru ca el a ramas pe loc...am fost fericita oricat de frig sau cald ar fi fost...orice anotimp sau ora din zi ori din neagra noapte...eu am fost fericita si acolo am sa pastrez mereu acelasi sentiment...
In ziua cand ingerii au obosit sa mai fuga prin timp si si'au inaltat aripile catre nori si la fel ii sustin si astazi...si asa vor face la nesfarsit pentru ca au inteles ca raiul este acolo unde il gasesti tu in drumul tau catre apogeu...si poate ca raiul este de fapt acea fragila clipa de fericire...opreste'te din fuga ta si setea de cautare a absolutului...el este acolo unde l'ai lasat..la fiecare popas din drumul tau pe care l'ai uitat...in fiecare om de care nu ti'a pasat...in fiecare zambet sau picatura de ploaie...este acolo unde timpul se opreste...
Amalgam de simplitate
Demult…tare de mult,am cunoscut un baiat.Nimic neobisnuit,un baiat ca toti baietii.Destul de inalt,slabut,mereu trist.Si nu stiu de ce,tot ce am,tot ce am facut vreodata sau voi face in viata asta,imi aminteste de el.Pe prietenul meu il chema P.
Ne-am cunoscut intr-o perioada ciudata a vietii mele,eram mereu in schimbare.Daca astazi imi placea inghetata,maine sigur ma durea gatul si asa mai departe.El niciodata nu zambea,am fost foarte uimita cand intr-o iarna,ne aflam in spatele unui bloc dintr-un cartier, iar eu inghetasem,stateam de ceva vreme afara,incat nu-mi mai simteam degetele.Atunci m-a tras catre el si m-a infofolit cu acea geaca groasa.M-am apropiat timid si am auzit…ii batea inima…nu stiu de ce…a fost un moment emotionant.Avea inima.Nu mai pusesem pana atunci in context aceasta situatie.Probabil datorita faptului ca era mereu trist,nu am putut realiza ca acolo in pieptul lui avea o urma de sentimente.Il catalogasem total gresit.Fiecare fractiune de secunda am simtit ca era liber.Era uman si trezise in mine un sentiment pe care nu il mai intalnisem ,eram o snoaba.Asta am crezut,niciodata nu ma oprisem macar sa gandesc…iar el avea o inima.
Cand m-am hotarat sa ma intorc la origini ,prima persoan pe acre am sunat-o a fost P..Nu il vazusem de ceva vreme,insa stiam ca oricare ar fi fost socul, P. era neschimbat.Stiam ca tot cacatul asta va fi mai usor de digerat daca il vedeam pe el primul si apoi “restul lumii”.Asa ca am pus mana pe telefon si…
-Hey P,ghici ce,surpriza!
-Hey C.,nu imi spune,esti aici?
-Da sunt!Si trebuie sa ne vedem chiar acum,simt ca nu mai pot.Am scos capul pe geam si lumea de afara ma ataca.
-(rade)Stiu frate,e panica mare!Hai vino pana la mine,vreau sa-ti vad fata!
Surprindere totala.Era fericit.Unde dracu a disparut tristul,eu ma bazam pe faptul ca el este “la fel”.Am plecat in graba,strazile astea murdare imi dau confort.Aici erau originile mele,de cate ori nu am brazdat strazile astea si de cate ori nu mi-au fost pritenul de nadejde in tragediile mele, ce nu au fost putine.Strazile astea mi-au oferir un umar…si nu am uitat.Acum cand pana si tristul e fericit.Am ramas cu strazile mele.
Un tramvai opreste in statie,este plin.Urc totusi …futu-va-n gura de imputiti.Sunt 40 de grade si ei nu au bani sa de-a pe un sapun Duru.Dar nah,ce poti sa comentezi,e criza economica.Bah vedeti ca gripa asta noua v-a face un “update”(1) la noi.Gripa “htc…mortii ei” si cu imputiciunea cred ca vor genera un nou virus .Dar nu este panica.Mai facem doua ,trei emisiuni cu titlul “Senzational”,vine vre-un mascarici mare doctor in ale medicinei si gasim leacul.Si daca nu…am eu o cunostinta…doamna doctor K.,ne scapa dansa.
Am ajuns in cartierul minunat.Ma intampina din capatul strazii o hoarda de caini vagabonzi.Nu ca as face infarct si cand vad un bishon apropiindu-se de piciorul meu…insa nu ma simt bine cand vad atatia caini lasati liberi.Flamanzi… gata oricad sa atace…iar mie nu…nu ca mi-ar fi frica de ei…doar am gandeam.
Ajung in fata scarii sun la interfon.
-P.,sunt eu C.,am ajuns!
-Hai urca!
E liniste si racoare aici,stau un minut sa-mi trag sufletul si urc scarile turnului.Ciudat,ultima data cand am fost aici mirosea la fel.Mirosul clorului pe care il foloseste femeia de serviciu sa spele scarile persista pana la mijlocul zilei.Bat puternica in usa.Din partea cealalta se auzeau muzica si voci,parca mi se parura cunoscute,insa nu eram sigura.La dracu nu e singur…si acum ce fac…sa ma intorc nu am cum….trag aer in piept si ma pregatesc de ce avea sa urmeze..
-Ce faci mah….Pauza…se pare ca reactia era reciproca,ne studiam ca si cum am fi fost doi soareci de laborator aum scapati din cusca unde traisem toata viata.Ceva gen Pinky and The Brain in varianta autohtona.Avea o sclipire ciudata in ochi, de parca descoperi-se cheia catre adevar.Nu mai era “tristul”.Insa spre uimirea mea nu era nici fericit.Avea un ehilibru aparent.
-Intra te rog!
Am intrat…nici nu am salutat,m-am descaltat.Bagami-as…ce caut aici?mi-am repetat aceasta intrebare pe tot parcursul sederii.Totul era schimbat in casa,am ajuns in camera lui…moment de reculegere…privesc in jur…phuuu…respir,totul era la fel…deci tristul nu mai era trist,nici fericit ,undeva aici in camera asta se afla cheia care ma v-a conduce catre adevar.Am cercetat cu priviea ,nimic.De fapt vocile pe care le auzisem erau un interviu cu o trupa care il asculta la boxele calculatorului…fuma linistit.Fuma.Deci tristul,stia si el.Am zambit ,acum mi-am dat seama de ce niciodata nu il mai vazusem cu ochii aceastia.Inca odata ma lasase masca.”Eh tristule,cum le aranjezi tu de ma surprinzi mereu!”.Atunci m-am gandit la Caragiale,cum a putut Caragiale sa creeze un cetatean turmentat pe care sa il regasesti in orice generatie,acesta era tristul.Ca sa lamuresc lucrurile,tristul fuma mult.Era calm,impaciuitor chiar ,as putea sa spun.Se intoarse brusc catre mine si imi spune.
-Si cum a fost!?
-Bine!
L-am vazut ca s-a bucurat la auzul comentariului meu,pe fundal se auzea o piesa veche,o piesa pe care nu o ascultasem de multa vreme.Al dracu Tristu,nu se schimbase in aparenta de loc,era acelasi mereu,bine…cu mici exceptii.Acum muncea.Avea banul lui,nu il mai constrangeau paritii cu mici cacaturi.M-am bucurat sa il vad implinit,caci asa era.Am plecat dupa o ora,nu vroiam sa ii perturb micul ritual de liniste.
-P. eu plec am niste treaba…
-Nici o problema,bah ne vedem…DA!!?
-Sigur!
M-a condus catre usa,l-am simtit,era fericit sa ma vada,eram prieteni vechi.M-am incaltat repede.Am pasit pragul casei si m-am intors catre el.
-Hey P. cacatul se intampla!
A ras un pic,am plecat catre casa,stia ca stiam.
Ne-am cunoscut intr-o perioada ciudata a vietii mele,eram mereu in schimbare.Daca astazi imi placea inghetata,maine sigur ma durea gatul si asa mai departe.El niciodata nu zambea,am fost foarte uimita cand intr-o iarna,ne aflam in spatele unui bloc dintr-un cartier, iar eu inghetasem,stateam de ceva vreme afara,incat nu-mi mai simteam degetele.Atunci m-a tras catre el si m-a infofolit cu acea geaca groasa.M-am apropiat timid si am auzit…ii batea inima…nu stiu de ce…a fost un moment emotionant.Avea inima.Nu mai pusesem pana atunci in context aceasta situatie.Probabil datorita faptului ca era mereu trist,nu am putut realiza ca acolo in pieptul lui avea o urma de sentimente.Il catalogasem total gresit.Fiecare fractiune de secunda am simtit ca era liber.Era uman si trezise in mine un sentiment pe care nu il mai intalnisem ,eram o snoaba.Asta am crezut,niciodata nu ma oprisem macar sa gandesc…iar el avea o inima.
Cand m-am hotarat sa ma intorc la origini ,prima persoan pe acre am sunat-o a fost P..Nu il vazusem de ceva vreme,insa stiam ca oricare ar fi fost socul, P. era neschimbat.Stiam ca tot cacatul asta va fi mai usor de digerat daca il vedeam pe el primul si apoi “restul lumii”.Asa ca am pus mana pe telefon si…
-Hey P,ghici ce,surpriza!
-Hey C.,nu imi spune,esti aici?
-Da sunt!Si trebuie sa ne vedem chiar acum,simt ca nu mai pot.Am scos capul pe geam si lumea de afara ma ataca.
-(rade)Stiu frate,e panica mare!Hai vino pana la mine,vreau sa-ti vad fata!
Surprindere totala.Era fericit.Unde dracu a disparut tristul,eu ma bazam pe faptul ca el este “la fel”.Am plecat in graba,strazile astea murdare imi dau confort.Aici erau originile mele,de cate ori nu am brazdat strazile astea si de cate ori nu mi-au fost pritenul de nadejde in tragediile mele, ce nu au fost putine.Strazile astea mi-au oferir un umar…si nu am uitat.Acum cand pana si tristul e fericit.Am ramas cu strazile mele.
Un tramvai opreste in statie,este plin.Urc totusi …futu-va-n gura de imputiti.Sunt 40 de grade si ei nu au bani sa de-a pe un sapun Duru.Dar nah,ce poti sa comentezi,e criza economica.Bah vedeti ca gripa asta noua v-a face un “update”(1) la noi.Gripa “htc…mortii ei” si cu imputiciunea cred ca vor genera un nou virus .Dar nu este panica.Mai facem doua ,trei emisiuni cu titlul “Senzational”,vine vre-un mascarici mare doctor in ale medicinei si gasim leacul.Si daca nu…am eu o cunostinta…doamna doctor K.,ne scapa dansa.
Am ajuns in cartierul minunat.Ma intampina din capatul strazii o hoarda de caini vagabonzi.Nu ca as face infarct si cand vad un bishon apropiindu-se de piciorul meu…insa nu ma simt bine cand vad atatia caini lasati liberi.Flamanzi… gata oricad sa atace…iar mie nu…nu ca mi-ar fi frica de ei…doar am gandeam.
Ajung in fata scarii sun la interfon.
-P.,sunt eu C.,am ajuns!
-Hai urca!
E liniste si racoare aici,stau un minut sa-mi trag sufletul si urc scarile turnului.Ciudat,ultima data cand am fost aici mirosea la fel.Mirosul clorului pe care il foloseste femeia de serviciu sa spele scarile persista pana la mijlocul zilei.Bat puternica in usa.Din partea cealalta se auzeau muzica si voci,parca mi se parura cunoscute,insa nu eram sigura.La dracu nu e singur…si acum ce fac…sa ma intorc nu am cum….trag aer in piept si ma pregatesc de ce avea sa urmeze..
-Ce faci mah….Pauza…se pare ca reactia era reciproca,ne studiam ca si cum am fi fost doi soareci de laborator aum scapati din cusca unde traisem toata viata.Ceva gen Pinky and The Brain in varianta autohtona.Avea o sclipire ciudata in ochi, de parca descoperi-se cheia catre adevar.Nu mai era “tristul”.Insa spre uimirea mea nu era nici fericit.Avea un ehilibru aparent.
-Intra te rog!
Am intrat…nici nu am salutat,m-am descaltat.Bagami-as…ce caut aici?mi-am repetat aceasta intrebare pe tot parcursul sederii.Totul era schimbat in casa,am ajuns in camera lui…moment de reculegere…privesc in jur…phuuu…respir,totul era la fel…deci tristul nu mai era trist,nici fericit ,undeva aici in camera asta se afla cheia care ma v-a conduce catre adevar.Am cercetat cu priviea ,nimic.De fapt vocile pe care le auzisem erau un interviu cu o trupa care il asculta la boxele calculatorului…fuma linistit.Fuma.Deci tristul,stia si el.Am zambit ,acum mi-am dat seama de ce niciodata nu il mai vazusem cu ochii aceastia.Inca odata ma lasase masca.”Eh tristule,cum le aranjezi tu de ma surprinzi mereu!”.Atunci m-am gandit la Caragiale,cum a putut Caragiale sa creeze un cetatean turmentat pe care sa il regasesti in orice generatie,acesta era tristul.Ca sa lamuresc lucrurile,tristul fuma mult.Era calm,impaciuitor chiar ,as putea sa spun.Se intoarse brusc catre mine si imi spune.
-Si cum a fost!?
-Bine!
L-am vazut ca s-a bucurat la auzul comentariului meu,pe fundal se auzea o piesa veche,o piesa pe care nu o ascultasem de multa vreme.Al dracu Tristu,nu se schimbase in aparenta de loc,era acelasi mereu,bine…cu mici exceptii.Acum muncea.Avea banul lui,nu il mai constrangeau paritii cu mici cacaturi.M-am bucurat sa il vad implinit,caci asa era.Am plecat dupa o ora,nu vroiam sa ii perturb micul ritual de liniste.
-P. eu plec am niste treaba…
-Nici o problema,bah ne vedem…DA!!?
-Sigur!
M-a condus catre usa,l-am simtit,era fericit sa ma vada,eram prieteni vechi.M-am incaltat repede.Am pasit pragul casei si m-am intors catre el.
-Hey P. cacatul se intampla!
A ras un pic,am plecat catre casa,stia ca stiam.
vineri, 3 iulie 2009
Moartea doamnei M.
Soarele da cu pumnul in fereastra asta plina de jeg.Ma dor ochii…stai putin…nu ma pot ridica…futu-ti mortii matii e ora 3.Iar nu am ajuns sa platesc lumina.Rad in sinea mea.Chiar credea-ti ca o sa va dau vre-un ban!?Sunt pe o insula,aici nu ajung stirile foarte repede asa ca ma relaxez,beau o cafea…e veche…are un gust amar,cred ca e de la lapte,iar a expirat.Trebuia sa cumpar de 5 bani,asta de 3 se strica intr-o spatamana.Nu conteaza,nu mor,inca.Ce panarama de moarte sa mori intoxicat cu lapte stricat.E vara,ploua.Bine ca nu ninge,te astepti la orice.Insula asta are propria personalitate.Trebuie sa cumpar paine,ma omoara aia…proasta e bulimica,ea crede ca eu nu stiu cine mananca painea la 2 noapte,mi-e foame deci trebuie sa ies.Soare…iar e soare,acum 5 minute ploua,in fine,sapca,unde dracu am pus sapca…in cuier,chiar nu puteam sa ma imbrac in rochie cu sapca,de ce nu?data viitoare trebuie sa incerc.Iar nu cuplez,realitatea e un complex ciudat,unde se sfarseste realiatatea?Tic…tac…tic…tac…proprietarul…Chiria?...bagami-as…aseara…banii…bulimica sigura are.
-Buna dimineata doamna M.!!!
-Buna dimineata…
E dezgustata o vad,o femeie de statura medie,cu o privire care taie in carne vie,o toxicomana,da stim,ce e pe reteta, se numesc “prescrise”.Domnule doctor,sunt o mie de retete dubioase in registrele dvs.Doamna M.,tremura,o vad …si nu,nu functioanza ce i-ati prescris.Tot nu doarme noaptea,ma urmareste,la orice ora vin si cand plec si daca (rad mult cand o vad asa agitata) iar cad pe scari “Nu chemati salvarea,nu platesc taxe…” imi place ca merege replica de fiecare data.Iar la ora 7 in fiecare dimineata,scoate viermele ala,un pechinez chior de un ochi ,sa se cace.Bine am inteles fiecare cu nevoile sale,insa de ce dracu schelalaie,nu e cutremur,luna s-a dus in mortii ei de mult!!! De ce schelalaie?? Unii din noi,ne-am culcat la 6,chiar nu este in regula sa-ti latre javra in cap la 7.Intr-o zi jur ca o spanzur cu lesa si ii bag pechinezu in gura ,poate asa tace!...Saraca,e batrana,barbasu a murit acum vreo 5 ani,nu il stiu,toti vecinii spun ca era un domn distins,dar intr-o noapte a facut infarct si s-a dus,subit.De atunci doamna M. nu a mai dormit nici macar o singura ora din noapte.
-Chiria pe luna Martie…v-as ruga domnisoara..daca se poate pana vineri…
-Nici o problema,vineri la ora 7 va aduc eu chiria,va deranjeaza daca vin asa dimineata?
-O…nici de cum,fac si o cafeluta!Te astept.
De ce sa nu recunosc,imi provoca mila si scarba in acelasi timp.O femeie banala,nu a reusit sa faca prea mari valuri nici in tinerete,mereu imi spun ca a dobandit ifosele pentru ca l-a prostit pe domnul M. sa o i-a de nevasta…si totusi…nici un copil.Noroc de urate proaste.
Pe langa mine trece una imbrobodita.Nu sunt rasista…nu am fost niciodata,insa ma intriga punerea pe piedestal si martirizarea lor.Si noi,care ne taram in mocirla si ne luptam in acest razboi invizibil,suntem puse la zid,pentru fiecare cuvant,pentru fiecare fusta mai scurta un pic…sau un decolteu mai adanc…catalogat:CURVA.
Ajung in dugheana de peste strada.Doua paini si un pachet de tigari.La 5 tre sa ajung la familia K.Niste oameni fara scop,el avocet,ea doctor.Si-au petrecut jumatate din viata construind doua cariere de success.Nu au copii,sunt prea ocupati,ea sa adoarma “bolnavii noaptea” si el sa o apere cand exagereaza.De obicei prescrie cam mult…de altfel este doctoral doamnei M.Ea m-a pus in legatura cu ei.Le fac curat de 2 ori pe saptamana,imi scot parleala.Mai muncesc doua,trei zile si platesc chiria pe saptamana asta.
Niciodat nu imi gasesc lucrurile,azi ma imbrac cu tricoul roz,sunt bine dispusa.Am avut o seara excelenta,nu mai stiu exact ce s-a intampat,deci e de bine.Uit lucruri…ma simt implinita in micul meu paradis…o ora..doua…si iar e 6…nu pot sa dorm bine,am cosmaruri…ploua,ninge…soare.Ma dor ochii.
Vineri dimineata m-am dus sa-I duc chiria doamnei M..Bat puternic de 3 ori,cred ca am trezit toti vecinii.Nu conteaza,oricum babalacii astia nu dorm la ora asta.Nu raspunde nimeni.Mai bat odata…nimic…Plec grabita,trebuie sa o vizitez pe bulimica la spital,din pura intamplare I s-a facut rau in autobuz acum 2 zile.
-Ti-am adus ceva de mancare.Sunt sadica si deprimanta.O vad se chinuie sa zambeasca numai la auzul cuvantului.
-Multumesc,foarte dragut din partea ta.Cum de te-ai trezit la ora asta sa vi sa ma vezi.?
-Pai…(eu de fapt nici nu m-am culcat) am fost sa-I duc chiria doamnei M.,dar nu a raspuns nimeni.
-Ciudat,oare unde sa fie la ora asta,spuse ea cu o fata cubica.
Nu am inteles-o niciodata,o tipa mica de statura,are 40 de kg si mereu e la dieta.Nu numai ca este foarte spelba,insa structura osoasa a inceput sa-I iasa de sub piela si a devenit un personaj de filme horror in ultimele 4 luni.E fata buna,nu am nimic cu ea,imi pregateste micul dejun,doar mie,caci pe ea nu am vazut-o niciodata mancand…si nici nu am intrebat-o de ce.Nici ea nu ma intreaba pe mine.Avem un fel de armistitiu tacit.
-Cum te simti?trebuie sa fiu politicoasa,e colega mea de apartament.
-Nu stiu,sunt un pic amortita,din cauza ca nu prea dorm bine noaptea.Am sa merg la doamna doctor K.,poate imi prescrie ceva.
-Da,da,du-te sigur te scapa de problema!...Doamna K.,te scapa cam de toate problemele dupa o vreme.E un fel de vraci al insomniacilor.Renumita pe zona pentru tratamentele fine pe care le aplica.Important este sa nu ajungi la injectabile.Atunci doamna K. nu prea mai are ce sa-ti faca …iti da trimitere catre case mai mari.Nu mai tine de domeniul dansei.
Ajung acasa la pranz,am colindat putin orasul,e ciudat cum arata caramizile astea rosii in lumina zilei.Ma pierd,intru in paniac,nu stiu cum sa reactionez,sun un prieten.
-Buna…ce faci…stiu ca nu am ami vorbit de ceva vreme.
-Hey C.,ce faci mah,de cand nu te-am mai auzit!!!
-Bine P.,uite ma sperie lumina zilei frate,nu ma simt in largul meu.
-Stiu C.,aici la fablica ne topim cu totii!Caldura mare!
-Tot acolo lucrezi P.?
-Da,da la mase plastice!
-Foarte bine,iti castigi painea cinstit…desi il stiam,era un prieten vechi.
-Cum pot si eu C.,nu ma invart ca tine in cercuri inalte.Noi amaratii trebuie sa ne descurcam.
-Bine…cum spui tu P.,hai ca ne auzim,am putina treaba acum!
-Foarte bine C.,pe aici cand mai treci?
-Nu stiu!!!Am sa-ti fac o surpriza intr-o zi.
Am inchis repede,niciodata nu m-am simteam in largul meu sa vorbesc cu el,nici nu stiu de ce l-am sunat …probabil in momentul meu de panica mi-am inchipui ca sigur va raspunde.E vineri,s-a facut deja 7 seara,merg din nou la doamna M.Bat puternic in usa,nici o miscare…in urmatoarele 3 secunde pechinezul latra isteric de dupa usa de metal.Ceva nu era bine,nu pleca fara pechinez nicaieri.Merg alaturi la doamna H.,erau prietene de peste 20 de ani.E ciudat cum unii oameni rezista si continua sa interactioneze cu aceasi placerea dupa ani si ani la rand.Nu ma pot vedea la masa cu prieteni vechi dupa 50 de ani.Ha ha ha,50 de ani.Bulimica tinand in mana un tort de ciocolata.
Mergem impreuna,din nou nimic,pechinezul va face infarct,eram fericita.In sfarsit scapam.Ne-am hotarat sa sunam la politie.Au venit in 5 minute…au daramat usa…si ea era acolo…pe fotoliu…imbracata frumos,pregatise cina.Poza domnului M.Trona pe masa in fata unui scaun gol.Un tub mare de “prescrise” era asezat in faza lui.A lasat un billet scurt,dar destul de lacrimogen chiar si pentru cord-ul meu …”Pechinezul il las domnisoarei C.”.Sa fiu sincera am plans,mi-am revenit apoi,era vorba doar de o zi,bulimica iesea luni din spital si lua javra de pe capul meu.Gata cu painea la 2 noaptea,gata cu dietele,nu mai ai voie sa te internezi.Pechinezul e cu noi!
Asa a sfarsit doamna M.,bineinteles ca doamna H. a fost devastata,se duse-se si ultima ei prietena.Si acum ce ramanea…macar de s-ar fi ales cu pechinezul,dar nu cred ca ar fi facut fata.Funerariile au fost simple,din banii statului.Am stat si am privit ipocrizia de pe fata vecinilor.Iainte de acest eveniment,moartea,toti o banuiau de vrajitorii,barfe si chiar inselatorii la chirie.Acum toti erau spasiti,plangeau cu lacrimi de crocodil si miorlaiau cat de buna si sufletista a fost doamna M. pe parcursul vietii.Pechinezul nu a scos nici un sunet.Era mereu pe covorasul lui ,cuminte,nu a mai schelalait niciodata la 7 dimineata,caci bulimica il scoatea la 10,o ora mai rezonabila, sa zic.
In locul doamnei M. s-a mutat o cucoana tanara.Nu o vedeam prea des.Se putea distinge cu ochiul liber ca facea parte din inalta societate.Insa nu am inteles de ce a ales sa isi petreaca timpul locuind in suburbiile acestui oras imbacsit.Adesea o vizitau domni distinsi.Plecau dupa 2…3 ore.Uneori veneam dimineata si imi deschidea usa scarii vre-un intarziat.Nu saluta si nici nu avrea pretentia sa fie salutata.
Au trecut 2 luni.Uneori mi se pare ca aud pechinezul la 7 cum schelalaie.E doar o impresie.Cu sotii K. am incetat orice legatura,intr-o zi m-am enervat si i-am adus doamnei acuze grave in legatura cu decedata.Nu a putut suporta asa ca am hotarat sa ma retrag in plina glorie a dialogului cu fraza”Du-te dracu de descreierata,ii omori pe somambulii astia,intr-o zi boul de barbata-tu nu o sa te mai scape!”
Dupa ce bulimica s-a maritat,am hotarat sa ma intorc la originii.A fost o nunta frumoasa,s-a maritat cu veterinarul.Dupa ce pechinezul s-a imbolnavit de cataracta,aceasta impreuna cu javra au frecventat un cabinet veterinar.Domnul doctor a fost impresionat de grija ei fata de patruped si s-a hotarat sa o invite la cina.Au urmat multe noti ,eu singura cu pechinezul.Intr-un final s-a hotarat sa o i-a si au adoptat din oficiu patrupedul cu pricina.A mancat mult tort,era fericita si m-am bucurat sa o vad asa.E fata buna ,mi-am spus in sinea mea,merita.
Mi-am cumparat un bilet in graba,m-am imbarcat peste 2 zile,am ajuns repede.Era noapte si o pacla de praf si gaze domnea peste capitala mea preferata.A doua zi panica,betoane incinse,claxoane,tigani,vehicule supra-aglomerate.Sun un prieten.
-Hey P.,ghici ce?Surpriza!
-Buna dimineata doamna M.!!!
-Buna dimineata…
E dezgustata o vad,o femeie de statura medie,cu o privire care taie in carne vie,o toxicomana,da stim,ce e pe reteta, se numesc “prescrise”.Domnule doctor,sunt o mie de retete dubioase in registrele dvs.Doamna M.,tremura,o vad …si nu,nu functioanza ce i-ati prescris.Tot nu doarme noaptea,ma urmareste,la orice ora vin si cand plec si daca (rad mult cand o vad asa agitata) iar cad pe scari “Nu chemati salvarea,nu platesc taxe…” imi place ca merege replica de fiecare data.Iar la ora 7 in fiecare dimineata,scoate viermele ala,un pechinez chior de un ochi ,sa se cace.Bine am inteles fiecare cu nevoile sale,insa de ce dracu schelalaie,nu e cutremur,luna s-a dus in mortii ei de mult!!! De ce schelalaie?? Unii din noi,ne-am culcat la 6,chiar nu este in regula sa-ti latre javra in cap la 7.Intr-o zi jur ca o spanzur cu lesa si ii bag pechinezu in gura ,poate asa tace!...Saraca,e batrana,barbasu a murit acum vreo 5 ani,nu il stiu,toti vecinii spun ca era un domn distins,dar intr-o noapte a facut infarct si s-a dus,subit.De atunci doamna M. nu a mai dormit nici macar o singura ora din noapte.
-Chiria pe luna Martie…v-as ruga domnisoara..daca se poate pana vineri…
-Nici o problema,vineri la ora 7 va aduc eu chiria,va deranjeaza daca vin asa dimineata?
-O…nici de cum,fac si o cafeluta!Te astept.
De ce sa nu recunosc,imi provoca mila si scarba in acelasi timp.O femeie banala,nu a reusit sa faca prea mari valuri nici in tinerete,mereu imi spun ca a dobandit ifosele pentru ca l-a prostit pe domnul M. sa o i-a de nevasta…si totusi…nici un copil.Noroc de urate proaste.
Pe langa mine trece una imbrobodita.Nu sunt rasista…nu am fost niciodata,insa ma intriga punerea pe piedestal si martirizarea lor.Si noi,care ne taram in mocirla si ne luptam in acest razboi invizibil,suntem puse la zid,pentru fiecare cuvant,pentru fiecare fusta mai scurta un pic…sau un decolteu mai adanc…catalogat:CURVA.
Ajung in dugheana de peste strada.Doua paini si un pachet de tigari.La 5 tre sa ajung la familia K.Niste oameni fara scop,el avocet,ea doctor.Si-au petrecut jumatate din viata construind doua cariere de success.Nu au copii,sunt prea ocupati,ea sa adoarma “bolnavii noaptea” si el sa o apere cand exagereaza.De obicei prescrie cam mult…de altfel este doctoral doamnei M.Ea m-a pus in legatura cu ei.Le fac curat de 2 ori pe saptamana,imi scot parleala.Mai muncesc doua,trei zile si platesc chiria pe saptamana asta.
Niciodat nu imi gasesc lucrurile,azi ma imbrac cu tricoul roz,sunt bine dispusa.Am avut o seara excelenta,nu mai stiu exact ce s-a intampat,deci e de bine.Uit lucruri…ma simt implinita in micul meu paradis…o ora..doua…si iar e 6…nu pot sa dorm bine,am cosmaruri…ploua,ninge…soare.Ma dor ochii.
Vineri dimineata m-am dus sa-I duc chiria doamnei M..Bat puternic de 3 ori,cred ca am trezit toti vecinii.Nu conteaza,oricum babalacii astia nu dorm la ora asta.Nu raspunde nimeni.Mai bat odata…nimic…Plec grabita,trebuie sa o vizitez pe bulimica la spital,din pura intamplare I s-a facut rau in autobuz acum 2 zile.
-Ti-am adus ceva de mancare.Sunt sadica si deprimanta.O vad se chinuie sa zambeasca numai la auzul cuvantului.
-Multumesc,foarte dragut din partea ta.Cum de te-ai trezit la ora asta sa vi sa ma vezi.?
-Pai…(eu de fapt nici nu m-am culcat) am fost sa-I duc chiria doamnei M.,dar nu a raspuns nimeni.
-Ciudat,oare unde sa fie la ora asta,spuse ea cu o fata cubica.
Nu am inteles-o niciodata,o tipa mica de statura,are 40 de kg si mereu e la dieta.Nu numai ca este foarte spelba,insa structura osoasa a inceput sa-I iasa de sub piela si a devenit un personaj de filme horror in ultimele 4 luni.E fata buna,nu am nimic cu ea,imi pregateste micul dejun,doar mie,caci pe ea nu am vazut-o niciodata mancand…si nici nu am intrebat-o de ce.Nici ea nu ma intreaba pe mine.Avem un fel de armistitiu tacit.
-Cum te simti?trebuie sa fiu politicoasa,e colega mea de apartament.
-Nu stiu,sunt un pic amortita,din cauza ca nu prea dorm bine noaptea.Am sa merg la doamna doctor K.,poate imi prescrie ceva.
-Da,da,du-te sigur te scapa de problema!...Doamna K.,te scapa cam de toate problemele dupa o vreme.E un fel de vraci al insomniacilor.Renumita pe zona pentru tratamentele fine pe care le aplica.Important este sa nu ajungi la injectabile.Atunci doamna K. nu prea mai are ce sa-ti faca …iti da trimitere catre case mai mari.Nu mai tine de domeniul dansei.
Ajung acasa la pranz,am colindat putin orasul,e ciudat cum arata caramizile astea rosii in lumina zilei.Ma pierd,intru in paniac,nu stiu cum sa reactionez,sun un prieten.
-Buna…ce faci…stiu ca nu am ami vorbit de ceva vreme.
-Hey C.,ce faci mah,de cand nu te-am mai auzit!!!
-Bine P.,uite ma sperie lumina zilei frate,nu ma simt in largul meu.
-Stiu C.,aici la fablica ne topim cu totii!Caldura mare!
-Tot acolo lucrezi P.?
-Da,da la mase plastice!
-Foarte bine,iti castigi painea cinstit…desi il stiam,era un prieten vechi.
-Cum pot si eu C.,nu ma invart ca tine in cercuri inalte.Noi amaratii trebuie sa ne descurcam.
-Bine…cum spui tu P.,hai ca ne auzim,am putina treaba acum!
-Foarte bine C.,pe aici cand mai treci?
-Nu stiu!!!Am sa-ti fac o surpriza intr-o zi.
Am inchis repede,niciodata nu m-am simteam in largul meu sa vorbesc cu el,nici nu stiu de ce l-am sunat …probabil in momentul meu de panica mi-am inchipui ca sigur va raspunde.E vineri,s-a facut deja 7 seara,merg din nou la doamna M.Bat puternic in usa,nici o miscare…in urmatoarele 3 secunde pechinezul latra isteric de dupa usa de metal.Ceva nu era bine,nu pleca fara pechinez nicaieri.Merg alaturi la doamna H.,erau prietene de peste 20 de ani.E ciudat cum unii oameni rezista si continua sa interactioneze cu aceasi placerea dupa ani si ani la rand.Nu ma pot vedea la masa cu prieteni vechi dupa 50 de ani.Ha ha ha,50 de ani.Bulimica tinand in mana un tort de ciocolata.
Mergem impreuna,din nou nimic,pechinezul va face infarct,eram fericita.In sfarsit scapam.Ne-am hotarat sa sunam la politie.Au venit in 5 minute…au daramat usa…si ea era acolo…pe fotoliu…imbracata frumos,pregatise cina.Poza domnului M.Trona pe masa in fata unui scaun gol.Un tub mare de “prescrise” era asezat in faza lui.A lasat un billet scurt,dar destul de lacrimogen chiar si pentru cord-ul meu …”Pechinezul il las domnisoarei C.”.Sa fiu sincera am plans,mi-am revenit apoi,era vorba doar de o zi,bulimica iesea luni din spital si lua javra de pe capul meu.Gata cu painea la 2 noaptea,gata cu dietele,nu mai ai voie sa te internezi.Pechinezul e cu noi!
Asa a sfarsit doamna M.,bineinteles ca doamna H. a fost devastata,se duse-se si ultima ei prietena.Si acum ce ramanea…macar de s-ar fi ales cu pechinezul,dar nu cred ca ar fi facut fata.Funerariile au fost simple,din banii statului.Am stat si am privit ipocrizia de pe fata vecinilor.Iainte de acest eveniment,moartea,toti o banuiau de vrajitorii,barfe si chiar inselatorii la chirie.Acum toti erau spasiti,plangeau cu lacrimi de crocodil si miorlaiau cat de buna si sufletista a fost doamna M. pe parcursul vietii.Pechinezul nu a scos nici un sunet.Era mereu pe covorasul lui ,cuminte,nu a mai schelalait niciodata la 7 dimineata,caci bulimica il scoatea la 10,o ora mai rezonabila, sa zic.
In locul doamnei M. s-a mutat o cucoana tanara.Nu o vedeam prea des.Se putea distinge cu ochiul liber ca facea parte din inalta societate.Insa nu am inteles de ce a ales sa isi petreaca timpul locuind in suburbiile acestui oras imbacsit.Adesea o vizitau domni distinsi.Plecau dupa 2…3 ore.Uneori veneam dimineata si imi deschidea usa scarii vre-un intarziat.Nu saluta si nici nu avrea pretentia sa fie salutata.
Au trecut 2 luni.Uneori mi se pare ca aud pechinezul la 7 cum schelalaie.E doar o impresie.Cu sotii K. am incetat orice legatura,intr-o zi m-am enervat si i-am adus doamnei acuze grave in legatura cu decedata.Nu a putut suporta asa ca am hotarat sa ma retrag in plina glorie a dialogului cu fraza”Du-te dracu de descreierata,ii omori pe somambulii astia,intr-o zi boul de barbata-tu nu o sa te mai scape!”
Dupa ce bulimica s-a maritat,am hotarat sa ma intorc la originii.A fost o nunta frumoasa,s-a maritat cu veterinarul.Dupa ce pechinezul s-a imbolnavit de cataracta,aceasta impreuna cu javra au frecventat un cabinet veterinar.Domnul doctor a fost impresionat de grija ei fata de patruped si s-a hotarat sa o invite la cina.Au urmat multe noti ,eu singura cu pechinezul.Intr-un final s-a hotarat sa o i-a si au adoptat din oficiu patrupedul cu pricina.A mancat mult tort,era fericita si m-am bucurat sa o vad asa.E fata buna ,mi-am spus in sinea mea,merita.
Mi-am cumparat un bilet in graba,m-am imbarcat peste 2 zile,am ajuns repede.Era noapte si o pacla de praf si gaze domnea peste capitala mea preferata.A doua zi panica,betoane incinse,claxoane,tigani,vehicule supra-aglomerate.Sun un prieten.
-Hey P.,ghici ce?Surpriza!
duminică, 28 iunie 2009
Timpul
Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor
nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam
ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri
despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura
generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea",
"Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem
ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu otrava","Pac
Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi
trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar
primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam
la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color,
primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci,
iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am
fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza... Si am cantat
MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks,
.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la
noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa.
Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane
umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson,
si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele
melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti
dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si
de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit
"Licurici", "Pif" Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si
ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o
sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby
surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo
sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le
cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete
sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un
pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam".
Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam
la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa
cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in
capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita
va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta
fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am
aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut
pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini
dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut
cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof
the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate
un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers"...
Celui mai bun prieten al meu...
nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam
ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri
despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura
generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea",
"Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem
ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu otrava","Pac
Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi
trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar
primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam
la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color,
primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci,
iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am
fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza... Si am cantat
MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks,
.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la
noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa.
Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane
umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson,
si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele
melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti
dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si
de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit
"Licurici", "Pif" Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si
ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o
sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby
surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo
sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le
cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete
sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un
pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam".
Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam
la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa
cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in
capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita
va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta
fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am
aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut
pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini
dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut
cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof
the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate
un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers"...
Celui mai bun prieten al meu...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
